Un bărbat în vârstă de 69 de ani a fost găsit fără semne vitale într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de pe Bulevardul Dacia, din municipiul Piatra-Neamț.
Solicitarea de intervenție a fost înregistrată seara trecută, în jurul orei 18:50, prin apel la 112. La fața locului au fost trimise un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, cu o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SAJ și un echipaj de poliție.
Pompierii au folosit echipamentele din dotarea autospecialei pentru a deschide ușa apartamentului. În interiorul unei camere l-au găsit pe bărbat, fără semne vitale.
