Masivul Ceahlău rămâne una dintre destinațiile preferate de cei care aleg să petreacă timpul în natură. Pentru ca drumețiile să se desfășoare în siguranță, jandarmii montani patrulează pe traseele turistice și le reamintesc vizitatorilor că o bună pregătire înainte de plecare poate preveni situațiile neplăcute.
Având în vedere că durata zilei este în scădere, iar condițiile meteorologice se pot schimba rapid în zona montană, jandarmii le recomandă turiștilor să respecte câteva reguli esențiale:
- Înainte de plecarea în drumeție, informați-vă cu privire la traseul ales, gradul de dificultate, prognoza meteo și condițiile climatice locale;
- Alegeți echipament și încălțăminte adecvate activităților montane;
- Planificați-vă drumeția astfel încât să vă întoarceți înainte de lăsarea întunericului;
- Parcurgeți numai traseele turistice marcate și urmăriți cu atenție marcajele;
- Dacă întâmpinați dificultăți sau vremea se înrăutățește, retrageți-vă către cea mai apropiată cabană sau într-un loc sigur;
- Nu consumați băuturi alcoolice înainte sau în timpul drumețiilor;
- Nu deteriorați amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
- În cazul întâlnirii cu animale sălbatice, păstrați distanța și nu încercați să vă apropiați de acestea pentru fotografii, filmări sau pentru a le hrăni.
Jandarmii montani reamintesc că siguranța unei drumeții începe încă de acasă, printr-o bună informare și o pregătire corespunzătoare.
Turiștii care se află într-o situație dificilă și au nevoie de sprijin pot solicita ajutorul jandarmilor montani sau pot apela numărul unic pentru apeluri de urgență 112.
