Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău vor participa, alături de celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, la asigurarea ordinii și siguranței publice în timpul manifestărilor religioase dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, organizate la Iași în perioada 8-15 octombrie.
Organizatorii estimează prezența a aproximativ 300.000 de pelerini, iar cele mai aglomerate zile sunt așteptate pe 13 și 14 octombrie. În această perioadă sunt posibili timpi mari de așteptare, motiv pentru care a fost stabilit un culoar unic de acces către Catedrala Mitropolitană.
Jandarmii, alături de preoți și voluntari, vor fi prezenți pe traseul pelerinilor pentru a oferi sprijin și îndrumare și pentru a preveni apariția unor incidente.
Participanții sunt sfătuiți să respecte indicațiile forțelor de ordine, să acorde atenție copiilor și persoanelor vârstnice și să își protejeze bunurile personale. Cei care așteaptă perioade mai lungi sunt recomandați să aibă apă, alimente, îmbrăcăminte adecvată și telefonul mobil încărcat.
Persoanele cu probleme grave de sănătate sunt sfătuite să aibă asupra lor medicamentele necesare și istoricul medical.
Pentru riveranii și persoanele care lucrează sau studiază în zona culoarului unic, unde accesul va fi restricționat parțial, jandarmii recomandă deținerea unor documente care să justifice prezența în zonă.
În cazul unei situații de urgență, oamenii sunt îndemnați să se adreseze celui mai apropiat jandarm sau altui reprezentant al forțelor de ordine ori să apeleze 112.
