Polițiștii Serviciului Rutier Neamț au desfășurat pe 4 octombrie, o acțiune pe DN 15 pe tronsoanele cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea accidentelor și creșterea siguranței în trafic.
În cele patru ore de acțiune, între 13:00 și 17:00, polițiștii au instituit nouă filtre rutiere și au efectuat aproximativ 50 de testări pentru depistarea consumului de alcool, precum și două teste pentru substanțe psihoactive. Nu au fost constatate infracțiuni la regimul circulației.
Pentru abaterile depistate, au fost aplicate 129 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 65 au fost pentru nerespectarea vitezei legale, 14 pentru nepurtarea centurii de siguranță, patru pentru depășiri neregulamentare, iar 46 pentru alte încălcări ale normelor rutiere.
De asemenea, nouă bicicliști au fost sancționați pentru încălcarea regulilor de circulație.
În urma acțiunii, polițiștii au reținut 13 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
