Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și un autotren s-a produs în această dimineață, în jurul orei 09:00, pe strada Mihai Viteazu din municipiul Piatra-Neamț. Evenimentul a fost anunțat prin intermediul numărului unic de urgență 112.
În cele două vehicule se aflau doar conducătorii auto. Potrivit informațiilor furnizate, ambele persoane implicate s-au autoevacuat și niciuna dintre ele nu a necesitat îngrijiri medicale.
La locul evenimentului au intervenit forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, ale Serviciului de Ambulanță Județean și ale Inspectoratului de Poliție Județean. Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor.
