Un bărbat de 55 de ani, din Roman, și-a pierdut viața în această după-amiază după ce a fost lovit de un tren de călători care circula pe ruta Bacău – Roman.
Accidentul a fost anunțat la 112 în jurul orei 15:40. La locul solicitării au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Roman și polițiștii.
Echipajele ajunse la fața locului au găsit victima în afara căii ferate, fără semne vitale.
Potrivit primelor verificări efectuate de polițiști, bărbatul se afla la cules de nuci și nu ar fi auzit semnalele sonore ale trenului.
Polițiștii continuă cercetările într-un dosar penal, pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
