Locuitorii comunei Borlești sunt invitați, în zilele de 22 și 23 august, la „Zilele Comunei Borlești 2026”, eveniment desfășurat sub tema „Comunitatea în Sărbătoare – Talente și Valori Locale”.
Programul pregătit de organizatori este dedicat comunității, tradițiilor și talentelor locale. Sâmbătă, 22 august, începând cu ora 18:00, este programat un program de discotecă în aer liber. În aceeași seară va avea loc și premierea câștigătorilor Cupei Borleștiului la fotbal – 2026.
Duminică, 23 august, de la ora 14:00, pe scenă vor urca Ansamblul „Florile Borleștiului”, Grupul „Mlădițe Borleștene”, Grupul „Pe aripi de FOLK”, Ansamblul „NIK” și Trupa ZORI, coordonată de Ionuț Stoian. Programul va include și alte momente artistice pregătite de talentele locale.
Invitata specială a evenimentului este Alexandra Cojocariu, iar în cadrul manifestărilor va fi organizată și „Șezătoarea Borlești”.
Sărbătoarea comunității va include și momente dedicate oamenilor care au contribuit, prin activitatea lor, la viața și dezvoltarea comunei.
Vor fi aniversate cuplurile din Borlești care împlinesc 50 de ani de căsătorie, marcând astfel o jumătate de secol de familie și viață împreună.
De asemenea, vor fi premiați elevii borleșteni care au încheiat anul școlar cu media generală 10, precum și cei care au obținut premii la olimpiade naționale și internaționale. Mai multe persoane care s-au implicat în dezvoltarea și promovarea valorilor comunității vor primi, la rândul lor, o dovadă de recunoștință.
Evenimentul este organizat de Primăria și Consiliul Local Borlești, în colaborare cu Școala Gimnazială Borlești, Asociația Părinților Borlești și Șezătoarea Borlești.

