Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs astăzi în jurul orei 13:02, în comuna Cordun. În cele două mașini se aflau trei persoane, iar la fața locului au intervenit echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și polițiștii.
La sosirea salvatorilor, toate persoanele implicate se aflau în afara autoturismelor. Un tânăr în vârstă de 21 de ani, conducătorul unuia dintre autoturisme, a primit îngrijiri medicale la locul accidentului din partea echipajului SMURD TIM.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor prin deconectarea bornelor bateriilor și au curățat carosabilul de resturile rezultate în urma impactului.
