Un accident rutier grav s-a produs în această seară în jurul orei 19:28 pe E85, în comuna Săbăoani. În eveniment au fost implicate un autotren încărcat cu butelii și un autoturism în care se aflau cinci persoane.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Neamț, alarma a fost dată printr-un apel automat de tip e-Call, urmat de mai multe apeluri la 112. La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean, Inspectoratul de Poliție Județean, precum și serviciile voluntare pentru situații de urgență din Săbăoani și Gherăești.
La sosirea echipajelor de intervenție, două femei erau încarcerate în autoturism, iar șoferul autotrenului rămăsese blocat în cabină. Alte trei persoane, trei copii, reușiseră să se autoevacueze înainte de sosirea salvatorilor.
Pompierii au intervenit pentru descarcerarea victimelor. Cele două femei, în vârstă de 46 și 48 de ani, conștiente și cooperante, au fost extrase din autoturism și predate echipajelor medicale, fiind ulterior transportate la spital. De asemenea, șoferul autotrenului, un bărbat de 51 de ani, a fost evacuat din cabină și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Cei trei copii implicați în accident, doi băieți de 13 ani și un adolescent de 17 ani, au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați la spital.
În urma impactului, toate buteliile transportate de autotren s-au răsturnat pe carosabil. În paralel cu operațiunile de salvare, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au îndepărtat buteliile de pe partea carosabilă.
Pe durata intervenției, traficul rutier pe E85 a fost blocat pe ambele sensuri de circulație.
