În noaptea de 21 iunie 2026, la ora 02:43, prin apel la numărul unic de urgență 112, pompierii au fost solicitați să intervină în comuna Rediu, satul Bețești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.
La fața locului au fost direcționate forțe și mijloace de intervenție de la Punctul de lucru Roznov, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Rediu, Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, precum și efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajare de fum la nivelul locuinței și al anexelor gospodărești alipite acesteia, existând posibilitatea propagării la construcțiile din gospodăria învecinată.
Din interiorul locuinței s-a autoevacuat un bărbat în vârstă de 48 de ani. Acesta a fost asistat de un echipaj SMURD, după ce a suferit un atac de panică.
Totodată, pompierii au evacuat din locuință trei butelii, existând risc de explozie.
Forțele de intervenție au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. În urma acestuia au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, bunuri din interiorul locuinței (aparate electrocasnice, mobilier, materiale textile, articole de uz casnic, tâmplăria ușilor și ferestrelor), precum și anexele gospodărești din lemn, cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați.
Potrivit informațiilor preliminare, cauza probabilă de producere a incendiului a fost scurtcircuitul electric cauzat de un conductor electric defect.

