În data de 15 iunie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț și ai Poliției orașului Bicaz au desfășurat acțiuni de supraveghere și control în trafic, în urma cărora au fost depistați mai mulți conducători auto care ar fi încălcat legislația rutieră.
În jurul orei 07:30, pe DN 15, în localitatea Zănești, un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost oprit pentru control de o patrulă a Serviciului Rutier Neamț. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Ulterior, în jurul orei 08:00, pe DN 17B, în localitatea Borca, polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au oprit pentru control un autovehicul condus de un bărbat de 38 de ani, din Bicaz. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru aceeași infracțiune.
În aceeași zi, la ora 17:55, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au depistat un bărbat de 37 de ani, din Piatra-Neamț, care conducea un autoturism pe DN 15D, în afara localității Bahna-Mare, fără a deține permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest și drug-test, rezultatele fiind negative. În cauză continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.
Tot pe 15 iunie, la ora 20:40, pe DJ 155H, în municipiul Piatra-Neamț, un bărbat de 43 de ani, din aceeași localitate, a fost oprit de polițiștii Serviciului Rutier Neamț. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și în acest caz a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
