O intervenție de urgență a avut loc în această seară pe strada Mihai Eminescu din Piatra-Neamț, după ce un apel la 112 a semnalat un puternic miros de fum la etajul șapte al unui bloc.
Ajunși la fața locului, salvatorii au constatat că într-un apartament izbucnise un incendiu în fază incipientă, care a afectat materiale combustibile, precum textile și plastice, aflate în apropierea unei lumânări.
Deși proprietara, o femeie de 77 de ani, a reușit să lichideze focul înainte ca acesta să se extindă, aceasta a avut nevoie de asistență medicală din partea echipajului SMURD în urma unui atac de panică.
Incidentul nu a impus evacuarea locatarilor, pompierii limitându-se la ventilarea locuinței și eliminarea riscurilor de reaprindere.
