Seara trecută în jurul orei 21:30, a avut loc un incendiu la o casa din satul Chirițeni, comuna Hangu. Flăcările au cuprins acoperișul imobilului, iar pericolul de extindere la întreaga construcție și la anexele din apropiere era iminent.
La fața locului au ajuns rapid pompierii de la Garda nr. 2 de Intervenție Poiana Teiului, sprijiniți de voluntarii SVSU Hangu și de echipaje ale Poliției. Până la sosirea acestora, persoanele aflate în locuință au reușit să se autoevacueze. Un bărbat de 64 de ani a fost preluat de echipajul SMURD, după ce a suferit un atac de panică.
Pentru a elimina riscul unei explozii, pompierii au scos din casă două butelii. Intervenția promptă a limitat proporțiile dezastrului, însă aproximativ 50 de metri pătrați din acoperișul din lemn, acoperit cu tablă, au fost distruși de flăcări.
Primele verificări arată că incendiul ar fi fost provocat de efectul termic al unui burlan de fum neprotejat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere.
