Modernizarea transportului public din județul Neamț a fost tema principală a conferinței de presă organizate de Societatea Transport Public Neamț S.A., eveniment la care a participat și președintele Consiliului Județean Neamț. În cadrul întâlnirii au fost prezentate rezultatele obținute până în prezent, dar și cele mai importante proiecte aflate în derulare, care vizează dezvoltarea unui sistem de transport ecologic, eficient și adaptat nevoilor comunității. Investițiile realizate în ultimii ani marchează un pas important în direcția modernizării infrastructurii și îmbunătățirii serviciilor oferite cetățenilor.
În ultimii ani, STPN a derulat cel mai amplu proces de modernizare din istoria sa, cu investiții majore în autobuze electrice, stații de încărcare, reabilitarea autobazei și digitalizarea serviciilor. Scopul declarat al acestor proiecte este clar: un transport public mai curat, mai eficient, mai confortabil și mai atractiv pentru cetățeni.
Prin trei proiecte majore finanțate prin PNRR și POR, sunt achiziționate 59 de autobuze electrice, alături de zeci de stații de încărcare. Valoarea totală a investițiilor este de 193,2 milioane lei, din care Consiliul Județean Neamț contribuie cu 29,2 milioane lei. Doar valoarea autobuzelor depășește 107 milioane lei.
Beneficiarii direcți sunt locuitorii județului Neamț, în special cei din Piatra-Neamț, Roznov, Alexandru cel Bun, Gârcina, Săvinești și Dumbrava Roșie, care vor avea acces la un serviciu de transport public sigur, modern si ecologic.
„ Prin cele trei proiecte principale de achiziție a autobuzelor electrice, vorbim despre o investiție esențială pentru modernizarea flotei, reducerea costurilor de exploatare și îmbunătățirea calității serviciilor oferite cetățenilor.
Consiliul Județean Neamț va continua să fie un partener activ în dezvoltarea transportului public, pentru a oferi locuitorilor județului un serviciu modern, ecologic, fiabil și adaptat nevoilor reale ale comunității. Felicit conducerea societății de transport public pentru ce s-a realizat până acum și urez succes pentru planurile de viitor, care includ extinderea utilizării transportului electric pe cât mai multe trasee și continuarea investițiilor în infrastructură și digitalizare”, a transmis Daniel- Vasilică Harpa, președintele Consiliului Județean Neamț.

