În această dimineață, în jurul orei 07:30 a fost anunțat un accident rutier produs pe DJ 156A în comuna Dumbrava Roșie,
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea evenimentului și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 31 de ani, din comuna Bălțătești, care conducea un autoturism pe DJ 156A, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers la sensul giratoriu dintre DJ 156A și DJ 157. Autoturismul a intrat în coliziune cu amenajarea sensului giratoriu, după care s-a răsturnat în afara părții carosabile. Surse indică faptul că șoferul s-ar fi aflat în stare de oboseală, existând suspiciunea că ar fi adormit la volan.
La locul accidentului au intervenit echipaje de pompieri de la Punctul de lucru Roznov, alături de polițiști și un echipaj SMURD. Până la sosirea forțelor de intervenție, conducătorul auto a reușit să se autoevacueze.
Bărbatul a fost rănit și a fost transportat la o unitate medicală pentru îngrijiri de specialitate. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Pompierii au asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, iar polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul.


