Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea trecuta, pe strada Bistriței din orașul Bicaz. Alarma a fost dată la ora 02:56, când un localnic a sunat la 112 pentru a anunța că locuința vecină a fost cuprinsă de flăcări.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț, sprijiniți de serviciile voluntare din zonă, cu mai multe autospeciale și echipaje medicale. Incendiul se manifesta generalizat la casă și anexele gospodărești, existând risc de propagare la imobilele învecinate.
Patru persoane au fost rănite și transportate la spital, suferind intoxicații cu fum, arsuri și tăieturi produse în timpul evacuării. În interiorul locuinței a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat de 72 de ani, decedat anterior incendiului, pentru care familia desfășura activități de priveghi.
Pagubele materiale sunt considerabile, fiind distruse casa, anexele și bunurile din interior. Potrivit primelor concluzii, incendiul ar fi fost provocat de o lumânare lăsată nesupravegheată.

