Un bărbat de 28 de ani din localitatea Cândești, dat dispărut din 19 iunie 2024, a fost găsit fără viață într-o fântână dezafectată.
Echipajele de pompieri din cadrul Punctului de lucru Roznov au intervenit la solicitarea IPJ Neamț pentru scoaterea trupului, aflat într-o stare avansată de descompunere. Salvatorii au folosit echipamentele speciale pentru extragerea victimei din fântâna cu o adâncime de aproximativ cinci metri, iar ulterior au evacuat apa cu ajutorul unei motopompe.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț pentru efectuarea necropsiei. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia.
