Un bărbat de 49 de ani din Păstrăveni a fost prins de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului, pe 24 iunie, în jurul orei 14:25. Soferul a fost observat făcând manevre nesigure la intersecția cu strada Unirii, motiv pentru care a fost oprit.
Testul cu aparatul etilotest a indicat o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar șoferul a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.
Mașina era condusă la solicitarea proprietarului, aflat pe scaunul din dreapta, care i-a încredințat autoturismul, deși știa că acesta consumase alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a alor substanțe și încredințarea unui vehicul unei persoane despre care știa că se află sub influența alcoolului.
