În perioada 25–29 iunie, municipiul Piatra Neamț pulsează de energie și entuziasm, devenind epicentrul artei, muzicii și bunei dispoziții odată cu desfășurarea mult-așteptatului Piatra Fest 2025.
Evenimentul, devenit deja o tradiție îndrăgită, adună mii de oameni din toate colțurile țării, atrași de farmecul orașului, spectacolele vibrante și atmosfera de sărbătoare.
Printre cei care contribuie, cu discreție și dedicare, la reușita festivalului se află și Jandarmeria Neamț.
Prezenți zi de zi în zonele aglomerate și în punctele cheie ale evenimentului, jandarmii acționează în parteneriat cu celelalte instituții responsabile pentru ordine și siguranță publică.
Scopul lor este clar: ca fiecare participant, fie că e copil, tânăr sau senior, să se poată bucura în liniște de frumusețea festivalului.
Întrucât la aceste evenimente se estimează participarea unui public numeros, vă recomandăm:
• să respectați măsurile dispuse de organizatori și indicațiile forțelor de ordine;
• să supravegheați în permanență copiii pentru a evita situațiile de rătăcire;
• să acordați o atenţie sporită modului de păstrare a bunurilor şi obiectelor personale;
• să nu vă implicați în conflicte sau alte incidente ce ar putea perturba ordinea și liniștea publică;
• să adoptați o conduită responsabilă și evitați consumul excesiv de alcool;
• să vă adresați cu încredere jandarmilor dacă sunteți victimele sau martorii unor situații de natură antisocială.
Reamintim cetăţenilor că pot solicita sprijinul forţelor de ordine publică fie direct, fie prin apelarea Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
