Pompierii nemțeni au intervenit în această dimineață, în jurul orei 07:48, pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament situat pe strada Aleea Ulmilor, în municipiul Piatra-Neamț.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de pompieri Piatra-Neamț, cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț. Incendiul s-a produs în bucătăria unui apartament aflat la etajul al doilea al unui bloc de locuințe și a fost cauzat de o oală uitată pe aragaz.
Flăcările au fost limitate la zona aparatului de gătit, fără a se extinde în restul locuinței. Intervenția promptă a pompierilor a dus la îndepărtarea oalei de pe foc și la evacuarea fumului acumulat în apartament.
Proprietara locuinței, o femeie în vârstă de 55 de ani, a suferit un atac de panică și a fost asistată la fața locului de un echipaj SMURD. Din fericire, nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari ai imobilului.
Imagine cu caracter ilustrativ
