Sunt momente în viață când sănătatea ne pune la încercare, iar în astfel de clipe, cei care ne îngrijesc fac toată diferența. Recent, am avut nevoie de îngrijiri medicale la Secția ORL a Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț, iar experiența mea acolo mi-a arătat că, dincolo de profesionalism, echipa medicală știe să ofere și sprijin emoțional, esențial pentru pacienți.
Diagnosticul meu a fost sinuzită, iar datorita unor complicatii, tratamentul a necesitat si o puncție – o procedură care, pentru un pacient mai fricos, cum sunt eu, poate părea înfricoșătoare. Însă medicii și asistentele de la ORL Piatra Neamț au gestionat totul impecabil. Cu răbdare, calm și explicații clare, m-au ajutat să depășesc anxietatea și să mă simt în siguranță.
Deși nu știau că au în față un jurnalist, ci doar un pacient obișnuit, am fost tratat cu aceeași atenție și grijă pe care, sunt convins, o oferă tuturor celor care le trec pragul. Profesionalismul lor, alături de empatia și dedicarea pentru meserie, mi-au redat nu doar sănătatea, ci și încrederea în sistemul medical.Vreau să le mulțumesc din suflet pentru tot ceea ce fac, zi de zi, pentru pacienți. Într-un loc unde boala aduce teamă și disconfort, ei reușesc să ofere nu doar tratament, ci și sprijin și liniște. Iar pentru asta, le sunt profund recunoscător.
