Ieri, 1 februarie, în jurul orei 13:05, un autoturism în care se afla doar șoferul, a părăsit carosabilul și a lovit o stație de autobuz în satul Ruseni, comuna Borlești
La fața locului au intervenit două echipaje de pompieri din cadrul Punctului de lucru Roznov, cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. Din fericire, conducătorul auto s-a autoevacuat înainte de sosirea echipajelor și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat pentru prevenirea riscurilor, deconectând bornele bateriei autoturismului și asigurând zona. Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de autorități.
