
Polițiștii din județul Neamț au intervenit vineri, 24 ianuarie, în două situații de conducere ilegală, soldate cu dosare penale pentru cei implicați.
În jurul orei 16:20, pe strada Dumitru Martinaș din Roman, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate, a pierdut controlul asupra autoturismului pe care îl conducea. Mașina, care se deplasa în direcția localității Cordun, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu gardul unei unități militare.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În consecință, s-a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
La aceeași dată, în jurul orei 18:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Sagna au depistat în flagrant delict un tânăr de 27 de ani, din satul Slobozia, conducând un tractor agricol neînmatriculat pe DJ 207 A.
Conducătorul auto a fost oprit în afara localității Slobozia, iar în urma verificărilor s-a stabilit că vehiculul nu era înmatriculat sau înregistrat conform legii. Polițiștii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.