Aproximativ 70 de copii și 20 de adulți au participat la o întâlnire dedicată siguranței și prevenirii, organizată în cadrul Școlii de Vară a Bisericii „Pogorârea Sfântului Duh” din comuna Horia. Polițiștii au discutat cu cei prezenți despre riscurile cu care se pot confrunta cei mici, de la bullying și pericolele din mediul online până la consumul de substanțe interzise și siguranța rutieră, întâlnirea fiind una interactivă și adaptată vârstei copiilor.
Polițiștii le-au explicat celor mici, într-un limbaj adaptat vârstei, importanța respectării regulilor, a responsabilității și a comunicării cu părinții, cadrele didactice și oamenii legii atunci când întâmpină probleme sau sunt martorii unor situații care le pot pune în pericol siguranța.
Un moment deosebit de apreciat de cei mici a fost întâlnirea cu câinele de serviciu din cadrul Biroului Criminalistic Roman, care a devenit rapid centrul atenției. Copiii au fost încântați să îl vadă în acțiune și au aflat informații despre modul în care câinii special antrenați participă la activitățile polițiștilor și contribuie la identificarea și soluționarea unor fapte.
Atmosfera a fost una destinsă și prietenoasă, cei mici având posibilitatea să adreseze întrebări polițiștilor și să afle mai multe despre activitatea acestora. Educația pentru siguranță începe de la vârste fragede, iar informațiile transmise într-un cadru apropiat copiilor au un rol important în prevenirea unor situații de risc.
Polițiștii le-au transmis copiilor că siguranța este o responsabilitate comună, iar atunci când au nevoie de ajutor, nu trebuie să ezite să îl solicite unui adult de încredere sau polițiștilor.
Activitatea s-a încheiat într-o atmosferă pozitivă, cu zâmbete, întrebări și fotografii, copiii dovedind un interes deosebit atât pentru activitățile polițiștilor, cât și pentru partenerul lor canin.




