Un copil în vârstă de 11 ani a ajuns la spital, miercuri seară, după ce a căzut cu bicicleta pe scările aflate în apropierea Teatrului Tineretului din Piatra-Neamț.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs în jurul orei 21:35, iar autoritățile au fost alertate printr-un apel la 112. La fața locului a intervenit un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Neamț, care i-a acordat primul ajutor minorului și l-a transportat la spital pentru investigații medicale.
Din verificările efectuate de oamenii legii a reieșit că băiatul, din Piatra-Neamț, se plimba cu bicicleta în zona Platoului Domnesc, împreună cu mai mulți prieteni. În momentul în care a încercat să coboare scările de lângă Teatrul Tineretului pe bicicletă, acesta și-ar fi pierdut echilibrul și a căzut.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
Recomandarile autoritatilor:
Alegeți trasee sigure pentru deplasarea cu bicicleta și evitați coborârea pe scări sau efectuarea de manevre care vă pot pune în pericol.
Purtați întotdeauna cască de protecție și, dacă este posibil, echipamente suplimentare de protecție.
Părinții sunt sfătuiți să supravegheze copiii și să le explice riscurile pe care le implică folosirea bicicletei în zone neamenajate sau destinate pietonilor.
Respectați regulile de circulație și adaptați viteza la condițiile de deplasare și la configurația terenului, pentru a preveni producerea unor accidente.
