Comuna Gârcina se pregătește de sărbătoare. În perioada 14–16 august 2026, localnicii și vizitatorii sunt invitați la „Festivalul Fânului – Gârcina Fân Fest”, un eveniment dedicat tradițiilor locale, muncii gospodarilor și bucuriei de a petrece timp împreună.
Festivalul se va desfășura la intrarea în satul Almaș, pe partea dreaptă, iar timp de trei zile participanții vor avea parte de concursuri, muzică, dansuri populare, activități pentru copii, produse locale, foc de tabără și proiecții de film în aer liber.
Prima zi a evenimentului, vineri, 14 august, este dedicată „Zilei Cosașilor”. Înscrierile pentru Concursul de Cosit vor începe la ora 18:00, iar competiția este programată să debuteze la ora 19:00. Seara se va încheia cu o proiecție de film în aer liber, de la ora 20:30.
Sâmbătă, 15 august, programul artistic va începe la ora 17:00, cu un spectacol susținut de Ansamblul Folcloric „Brâul Roșu”. De la ora 19:00, pe scenă vor urca Paula Ghivirigă, Christian Sava, Antonia Anstacai, Andreea Trofin și Alisa Pumingână, într-un concert de muzică ușoară. Seara va continua cu discoteca „Retro Fân Fest”, de la ora 21:00, iar la ora 22:00 va fi aprins focul de tabără.
Pe parcursul zilei de sâmbătă sunt pregătite numeroase activități pentru participanți: concursuri de ștafetă cu baloți de fân, tir cu arcul, traseul funiei, jocuri pentru copii, slackline, pictură pe față, expoziție de pictură și un târg al producătorilor locali din Gârcina și din localitățile învecinate.
Ultima zi a festivalului, duminică, 16 august, aduce pe scenă Ansamblul Folcloric „Floricică de la Munte”, alături de soliștii Laurențiu Marian, Ștefan Țîrdea, Maria Țifrea, Georgiana Șerban Axinte și Nicoleta Lazăr Andrei. De la ora 19:00 este programat recitalul susținut de Georgiana-Teodora Sârbu – Almaș, iar seara se va încheia cu o petrecere cu muzică disco, începând cu ora 21:00.
Organizatorii au pregătit și pentru cei mici numeroase surprize, printre care traseul de slackline, pictura pe față și activități recreative în poiana din apropierea scenei.
„Festivalul Fânului – Gârcina Fân Fest” își propune să aducă împreună comunitatea și vizitatorii într-un eveniment dedicat tradițiilor locale, produselor autentice și valorilor satului nemțean.
Evenimentul este organizat cu sprijinul Consiliului Județean Neamț, al Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” Neamț, al Primăriei și Consiliului Local Gârcina.

