O femeie din București, indusă în eroare de escroci care s-au prezentat drept reprezentanți ai unor instituții ale statului, era pe punctul de a pierde aproape 100.000 de lei într-un ATM de criptomonede din Piatra-Neamț. Intervenția promptă a agenților de pază și a polițiștilor a împiedicat producerea unei pagube importante.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Neamț – Compartimentul de Combatere a Criminalității Informatice au intervenit, în data de 3 august, după ce dispeceratul de pază al unui centru comercial din Piatra-Neamț a sesizat prezența unei femei care încerca să introducă o sumă mare de bani într-un ATM de criptomonede.
Ajunși la fața locului, oamenii legii au identificat o femeie în vârstă de 42 de ani, din București. Din primele verificări a reieșit că aceasta fusese contactată telefonic de trei persoane care s-au recomandat drept reprezentanți ai Direcției Antifraudă, Băncii Naționale a României și Poliției Economice.
Sub pretextul că în contul său bancar există o problemă de securitate și că riscă să-și piardă economiile, femeia a fost convinsă să retragă suma de 99.500 de lei și să o depună într-un ATM de tip crypto.
Până la intervenția polițiștilor, victima introdusese deja în aparat 61.000 de lei, în cadrul a șapte tranzacții. Restul banilor nu au mai fost depuși datorită intervenției prompte a oamenilor legii.
În urma demersurilor efectuate de polițiști, cele șapte tranzacții, în valoare totală de 61.000 de lei, au fost blocate, iar suma urmează să fie restituită persoanei vătămate.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.
