Mai multe regiuni ale României se vor afla astazi sub Cod galben de instabilitate atmosferică.
Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că sunt așteptate furtuni puternice, ploi torențiale și căderi de grindină. Avertizarea este valabilă în intervalul 12:00–22:00.
Meteorologii anunță că fenomenele severe vor afecta cea mai mare parte a zonei montane, Maramureșul, estul și sudul Transilvaniei, Muntenia, nordul și estul Olteniei, precum și sudul Dobrogei.
În zonele vizate sunt prognozate averse torențiale, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Pe durata episoadelor de instabilitate, rafalele pot ajunge la viteze cuprinse între 50 și 70 km/h, iar izolat sunt posibile vijelii și căderi de grindină, cu bucăți de gheață de până la trei centimetri în diametru.
Cantitățile de apă pot fi însemnate, avertizează specialiștii. În doar una până la trei ore se pot acumula între 15 și 25 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone valorile pot depăși 50 de litri pe metru pătrat, crescând riscul de acumulări de apă și inundații locale.
Chiar dacă avertizarea Cod galben nu acoperă întreg teritoriul țării, ANM precizează că manifestări de instabilitate atmosferică se pot produce și în alte regiuni, însă pe suprafețe restrânse.
