Un bărbat în vârstă de 64 de ani a fost transportat la spital în urma unui accident rutier produs în această după-amiază pe drumul european E85, în comuna Săbăoani. Autotrenul pe care îl conducea, încărcat cu plase de sârmă, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat.
La locul accidentului au intervenit echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere cu modul pentru descarcerare și o ambulanță SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, alături de reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Săbăoani și ai Inspectoratului de Poliție Județean.
La sosirea salvatorilor, șoferul era încarcerat în cabina vehiculului. Acesta a fost extras de pompieri cu ajutorul echipamentelor de descarcerare.
Victima, aflată în stare semiconștientă și cu multiple traumatisme, a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului de Terapie Intensivă Mobilă, după care a fost transportată la spital.
Totodată, pompierii au asigurat măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor.

