Un bărbat în vârstă de 67 de ani, a fost rănit în urma unui accident rutier produs ieri, în jurul orei 16:30, pe DJ 155L, în localitatea Ghindăoani.
Potrivit polițiștilor din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț, bărbatul conducea un motociclu electric pe direcția Crăcăoani – Ghindăoani, când ar fi pierdut controlul vehiculului, a intrat în coliziune cu un parapet metalic și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În urma impactului, acesta a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
