Un incendiu de amploare a izbucnit ieri, în jurul orei 10:30, la o locuință din comuna Ion Creangă, intervenția pompierilor durând peste patru ore.
La fața locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, alături de reprezentanți ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Ion Creangă și ai Poliției.
La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și mansarda unei case cu parter și mansardă, existând riscul extinderii flăcărilor la o locuință învecinată.
Pompierii au reușit să localizeze și să lichideze incendiul, însă flăcările au distrus aproximativ 160 de metri pătrați din acoperiș, mansarda din lemn și numeroase bunuri aflate în interiorul locuinței, printre care mobilier, aparate electrocasnice și materiale textile.
O femeie în vârstă de 82 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind preluată de echipajul SMURD și transportată ulterior la spital.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost coșul de fum deteriorat.
