Nemțenii si nu numai sunt invitați sâmbătă, 30 mai, ora 20.30 la Muzeul Memorial „Calistrat Hogaș”, la un moment de sărbătoare a muzicii tradiționale românești, unde cercetarea academică se întâlnește cu arta interpretativă autentică. În cadrul Festivalului „Lada cu zestre”, vor descoperi universul sonor al cobzei și al lăutăriei românești prin spectacolul susținut de Alin Trocan și taraful său.
ALIN TROCAN este interpret de folclor și cercetător cu un parcurs profesional de excepție.
A absolvit Facultatea de Litere, specializarea Limbă și Literatură Română –Limbă și Literatură Engleză a Universității din București, cu master în Studii Culturale și a obținut doctoratul în anul 2025, cu lucrarea „Lăutarii și lăutăria – aspect cultural despre creație și individualitatea creatoare”. Asistent universitar la aceeași facultate, din anul 2021, își desfășoară activitatea și în cadrul Muzeului Național al Țăranului Român București. A publicat numeroase articole de specialitate și se numără printre câștigătorii concursului inițiat de Editura Mega, secțiunea Filologie și Studii Culturale pentru publicarea celor mai valoroase teze de doctorat.
Îmbină cu succes cercetarea teoretică cu performanța scenică, unde are un parcurs îndelungat. A început să cânte la acordeon și orgă de la vârsta de 7 ani, iar câțiva ani mai târziu își însoțea nașul, pe Ionel Stoica, viorist și gurist în diverse tarafuri din județul Teleorman. Vocal, cântă de la 14 ani, sub aceeași îndrumare, iar în anii de liceu de la Alexandria a început colaborarea cu Ansamblul Artistic Burnasul și cu grupul bărbătesc al cărui lider a fost Liviu Vasilică. A participat la numeroase concursuri și festivaluri reprezentând Teleomanul. De mai bine de 15 ani cântă la cobză, întâlnirea cu Mihai Calusarul, regretatul cobzar al Orchestrei de Muzică Populară Radio, fiind esențială pentru parcursul profesional. Acum, alături de formația sa, promovează muzica secolelor trecute, repertoriul cuprinzând balade vechi, cântece tradiționale, lăutărie urbană, spectacole ce pun în valoare cobza ca instrument central de acompaniament.
Importanța acestui instrument în cultura poporului român este certificată de intrarea în Patrimoniul Imaterial UNESCO, din anul 2025 a Cobzei – cunoștințe tradiționale, tehnici și muzici tradiționale.
