Astăzi, începând cu ora 10:00, Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț a desfășurat un amplu exercițiu de intervenție în caz de incendiu la Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, cu scopul de a testa capacitatea de reacție și cooperare în situații de urgență.
Conform scenariului, un incendiu a izbucnit la nivelul mansardei clădirii. Două persoane, angajați ai instituției, au încercat inițial să stingă focul cu ajutorul stingătoarelor, însă au fost surprinse de flăcări și au rămas blocate în interior.
Pentru gestionarea situației, au fost mobilizate forțe și mijloace din cadrul Detașamentul de Pompieri Piatra-Neamț, care au intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj SMURD.
După evaluarea situației operative, pompierii au constatat că incendiul se manifesta la mansardă, iar în interior se aflau cele două victime. În paralel cu acțiunile de stingere, echipele de intervenție au derulat misiuni de căutare și salvare.
Cele două persoane au fost identificate și evacuate în siguranță, fiind preluate ulterior de echipajul SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat.
În același timp, un obiect de patrimoniu aflat la nivelul mansardei a fost evacuat în condiții de siguranță, demonstrând importanța protejării bunurilor culturale în astfel de situații.
Astfel de exerciții sunt organizate periodic la nivelul fiecărei subunități din cadrul Inspectoratul pentru Situații de Urgență Neamț, având rolul de a pregăti personalul operativ pentru gestionarea diferitelor tipuri de risc și pentru familiarizarea cu obiectivele din responsabilitate.
La activitate au participat și mai multe instituții partenere, respectiv Complexul Muzeal Național Neamț, Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț și SVSU Piatra-Neamț, contribuind la buna desfășurare a exercițiului și la consolidarea cooperării în domeniul situațiilor de urgență.
Exercițiul a evidențiat importanța pregătirii continue și a colaborării interinstituționale în gestionarea eficientă a situațiilor de urgență, în special în obiective cu valoare culturală și patrimonială.







