
Astăzi, la ora 15:50, pompierii au fost alertați cu privire la un accident rutier produs pe DJ 208G, în comuna Războieni. În coliziune au fost implicate două autoturisme, în care se aflau patru persoane. Potrivit apelantului, una dintre victime era încarcerată, ceea ce a necesitat mobilizarea promptă a echipajelor de salvare.
La fața locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț: o autospecială de stingere, o autospecială pentru descarcerare, o ambulanță SMURD TIM (terapie intensivă mobilă).
În sprijin a intervenit și un echipaj cu ambulanță de la SAJ Piatra-Neamț.
În momentul sosirii forțelor de intervenție, persoanele implicate fuseseră deja evacuate din vehiculele avariate. Două dintre acestea, o fată de 14 ani și o femeie de 63 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind asistate la fața locului și ulterior transportate la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Piatra-Neamț pentru investigații suplimentare.
Pe lângă intervenția medicală, pompierii au acționat pentru prevenirea unui posibil incendiu prin asigurarea zonei, curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma impactului.