Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Piatra-Neamț au reținut un bărbat de 47 de ani, suspectat de comiterea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, după o serie de furturi și tentative de furt din societăți comerciale din municipiu.
În urma investigațiilor, anchetatorii au stabilit că, în noaptea de 7 decembrie, acesta ar fi pătruns mascat într-o societate comercială, spărgând geamul ușii de acces. Intenția de a fura bunuri a fost însă zădărnicită de declanșarea sistemului de alarmă, moment în care bărbatul a fugit.
O zi mai devreme, pe 6 decembrie, bărbatul ar fi încercat să sustragă articole de îmbrăcăminte dintr-un magazin situat într-un mall, prin ruperea sistemelor de alarmă, fiind surprins de un angajat. De asemenea, la 25 noiembrie, acesta ar fi reușit să fure mai multe articole vestimentare dintr-un alt magazin, profitând de neatenția personalului.
Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca pe 9 decembrie să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
