
Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț are, începând de luni, 13 octombrie 2025, o nouă echipă de conducere, potrivit unui anunț transmis de Consiliul Județean Neamț.
Dr. Alexandru Pătrașcu a fost numit manager al unității medicale prin act administrativ semnat de președintele Consiliului Județean Neamț, pe 10 octombrie. Medicul este specialist ortoped și a condus anterior Spitalul Orășenesc Târgu Neamț.
Funcția de director medical va fi ocupată în continuare de Dr. Ștefan Gheorghincă, care a fost declarat admis în urma concursului desfășurat pe 8 octombrie.
Asistentul medical Irina Enache își păstrează funcția de director de îngrijiri, câștigată prin concurs în urmă cu câteva luni.
Mulțumesc doamnei Dr. Cristina-Daniela Atănăsoaie-Iacob pentru activitatea depusă și pentru implicarea în proiectele aflate în derulare în cadrul spitalului.
Am încredere că, în această formulă, Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț va corecta întârzierile acolo unde ele există, va recâștiga încrederea pacienților și, împreună cu Consiliul de Administrație, va schimba în bine imaginea celei mai mari unități medicale din județ.
Pentru mine, sănătatea nemțenilor este o prioritate, iar Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț – un obiectiv strategic. a declarat Daniel Vasilică Harpa, Președintele Consiliului Județean Neamț