Direcția de Sănătate Publică Neamț a anunțat că apa din mai multe fântâni din zonele afectate de inundații nu este potabilă, în urma testelor de laborator efectuate pe 12 august 2025.
Specialiștii DSP au recoltat probe din 10 fântâni – două din comuna Borca și opt din comuna Farcașa – care fuseseră anterior dezinfectate în cadrul acțiunilor de sprijin pentru comunitățile lovite de viituri. Analizele au urmărit verificarea parametrilor fizico-chimici și microbiologici ai apei.
Rezultatele obținute la 24 de ore după recoltare au arătat că parametrii microbiologici nu se încadrează în limitele admise. În apă au fost identificate bacterii de tip E. coli și coliformi, ceea ce o face improprie pentru consum. Primăriile celor două localități au fost deja informate oficial și urmează să aplice măsuri pentru protejarea sănătății publice.
DSP Neamț continuă monitorizarea calității apei în zonele afectate și transmite zilnic actualizări către Instituția Prefectului. Potrivit datelor centralizate până în prezent de la rețeaua medicală din teritoriu, nu au fost raportate suspiciuni de îmbolnăvire în rândul populației.
Autoritățile recomandă locuitorilor să nu consume apă din fântânile afectate până la finalizarea acțiunilor de decontaminare și confirmarea potabilității acesteia.
