Pe 17 august, începând cu ora 17:00, la Lapsus by Arena Piatra Neamț, Ghiocel Scutaru își va lansa volumul de debut, „Colț de poezie” – o carte-confesiune în care fiecare vers deschide o fereastră spre universul său lăuntric.
După ani în care poezia a fost pentru el un refugiu intim, o formă de autoterapie, Ghiocel Scutaru aduce în fața publicului o colecție de trăiri sincere, de la iubire și frământare interioară până la dialoguri cu divinitatea. „Colț de poezie” este mai mult decât un volum – este locul unde cititorii sunt invitați să simtă, să rezoneze și să descopere vibrația autentică a cuvintelor, așa cum s-au născut ele, în liniștea „colțului” personal al autorului.
Rep: De ce ai ales titlul „Colț de poezie” pentru volumul tău de debut?
Ghiocel SCUTARU: Am ales ca titlul acestui volum să fie „Colț de poezie” datorită faptului că mi-am dorit întotdeauna, asemenea fiecăruia dintre noi, un “colț”, o reprezentare metafizică a unui spațiu personal, unde în siguranță, să îmi pot așeza, ca într-o casă de valori, sentimentele și trăirile personale, care adunate definesc omul ce sunt astăzi.
Rep: Cum ai descrie temele centrale ale poeziilor din acest volum?
G.S.: Scriu poezie de când mă știu. În acest volum, apare o poezie pe care am scris-o când aveam 17 ani. Deși, o să descoperiți că există teme de la iubire transformată în nebunie, până la dialoguri cu divinitatea, de la lucruri simple până la meditații filosofico-spirituale (așa cum menționează și Augustina Vasile pe coperta a IV-a), singura temă a fost perspectiva mea interioară asupra exteriorului care depășește distanța pielii mele. Poezia a fost felul în care presiunea interioară, creată de trăirile puternice, și-a găsit supapa de refulare prin cuvinte. A fost, este și va rămâne autoterapie. Nu am scris cu gândul la cititori. Mult timp, am crezut că poezia mea e ceva greu de înțeles pentru ceilalți. Și acum mai am această senzație. De aceea, în prima parte a volumului, în seria “Nebunul”, am inserat coduri QR care sunt linkuri ce deschid pagini unde eu recit poemele respective, exact așa cum le “aud” în mintea mea. Datorită acestui fapt, nu am fost niciodată convins că aș fi fost înțeles și, dacă nu aș fi fost “descoperit” de Ana-Maria Anania, pe care eu o numesc mama acestei cărți, probabil nu ar fi ajuns niciodată la lumină acest volum. Trăirile mele personale pot fi experimentate de fiecare cititor în parte și mă bucur că, indiferent de tema la care face referire fiecare poem, nu te lasă indiferent. Tema principală, după părerea mea, este autoterapia.
Rep: Ce poeți sau scriitori te-au influențat în formarea stilului tău poetic?
G.S.: Stil poetic? Să lăsăm asta criticilor și cititorilor. Nu am avut niciodată profunzimea unui mare poet. Mi-e ciudă când îl citesc pe Adrian Păunescu, de exemplu, și mi se pare că nu o să pot atinge niciodată profunzimea pe care o atinge el. Din această cauză, l-am iubit și l-am urât în același timp. În rest… iubesc toată poezia care are profunzime, care mă atinge. În ce privește cel care m-a influențat în “stilul meu poetic” o să rămâi surprins. Nu este un scriitor. Este un profesor de limba română. O numesc cu respect aici și îi rămân veșnic recunoscător. O chema Claudia Pogonescu. Fără felul ei unic de a fi, astăzi probabil nu ar fi existat niciun poet care să mă impresioneze. Prin urmare, sunt veșnic elevul ei!
Rep: Care a fost cea mai mare provocare în realizarea acestui volum și cum ai reușit să o depășești?
G.S.: Îți sugerez să îi adresezi această întrebare Anei-Maria Anania! Eu am făcut ce era mai ușor. Am scris. Dar, de aici și până la cartea care există astăzi, toate celelalte lucruri au fost munca ei. Ea este redactor, editor, corector și graphic designer. Toate provocările privind această ediție sunt lucruri de care ea personal s-a îngrijit cu dragoste și sfătuiesc pe oricine vrea să publice o carte să vorbească cu ea. Dragostea pentru literatură o plasează deasupra oricăror provocări!
Rep: „Colț de poezie” sugerează ideea unui spațiu intim, personal…
G.S.: …”Colț de poezie”, în el se regăsește tot ce nu se poate vedea privindu-mă. Este bucata care mă face să fiu cel de astăzi, este partea fără de care nu aș fi putut exista.
Rep: Ai un ritual sau un loc anume unde simți că inspirația vine mai ușor?
G.S.: Nu am un proces de scriere. Nu am niciun ritual. Scriu poezie “pe genunchi” dacă e cazul. Ce pot să spun este că e un proces care mă chinuie. Când simt nevoia să scriu e ceva care mă chinuie, mă muncește, mă obosește și nu-mi dă pace până când nu găsesc o formă finală. Deși din exterior pare ușor, procesul interior e foarte extenuant. Dar na… poate așa sunt eu construit. Poate alții scriu mai ușor. Nu știu. Eu pot fi ca mine, nu ca alții.
Rep: Cum crezi că va rezona publicul cu poemele tale? Ce ți-ai dori ca oamenii să simtă după ce citesc cartea?
G.S.: Mi-aș dori ca oamenii să simtă. Atât. Mi-aș dori ca cei care o vor citi să nu rămână indiferenți. Să simtă orice. Dragoste, ură, bucurie, tristețe. Orice. Pentru că doar simțind știi că ești viu. Iar dacă citești și simți, zâmbește! Suntem la fel.
Rep: Ce urmează după „Colț de poezie”? Ai deja planuri pentru viitoare proiecte literare?
După “Colț de poezie”, urmează un roman SF la care muncesc de ceva vreme, ceva complex și care necesită multă muncă de documentare. Se numește “Stăpânul lumii”. Dar nu este gata și nu știu când va fi gata. Veți afla, oricum.
