
Un accident rutier grav a avut loc astăzi, în jurul orei 12:38, pe Drumul Național 2, în satul Nisiporești din comuna Botești. În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism și un autotren, în urma coliziunii rezultând rănirea a două persoane.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, în autoturism se aflau două persoane – un bărbat în vârstă de 69 de ani, aflat la volan, și o femeie de 66 de ani, pasageră. Autotrenul era condus de un șofer care nu a suferit răni în urma impactului.
După coliziune, autoturismul a părăsit partea carosabilă, iar pasagera a rămas încarcerată. La fața locului au intervenit de urgență echipaje ale Detașamentului de Pompieri Roman, cu o autospecială pentru descarcerare grea, o autospecială de stingere, două ambulanțe SMURD, precum și echipaje ale Inspectoratului de Poliție Județean.
Pompierii au reușit să extragă victima din autoturism folosind echipamentele de descarcerare. Femeia, conștientă, dar cu multiple traumatisme, a fost preluată de echipajul medical SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Șoferul autoturismului s-a autoevacuat înainte de sosirea salvatorilor, însă a necesitat și el îngrijiri medicale. Acesta a fost transportat la Centrul de Primiri Urgențe al Spitalului Municipal Roman.
Conducătorul autotrenului nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. Pe lângă operațiunile de salvare, pompierii au intervenit și pentru prevenirea riscului de incendii în zonă, asigurând totodată măsurile de protecție necesare.
Poliția a demarat cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.
