
Primarul municipiului Piatra-Neamț, Vasile-Adrian Niță, a lansat un apel către comunitate pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile severe din localitățile Borca, Farcașa și Poiana Teiului. Sute de oameni au fost evacuați după ce apele le-au distrus locuințele și gospodăriile.
În semn de solidaritate, administrația locală demarează o campanie umanitară de colectare a ajutoarelor. Cetățenii sunt invitați să doneze pături, saltele, haine, alimente neperisabile, apă, produse de igienă și materiale de construcții.
Punctul de colectare este amenajat la „Centrul Social Împreună”, pe strada Gavril Galinescu nr. 46, și va funcționa zilnic, între orele 10:00 și 16:00, începând de astăzi, 29 iulie.
Oamenii aceștia au pierdut mult, dar nu și-au pierdut speranța. Haideți să le-o întărim noi. Cu o sticlă de apă, cu o pătură, cu o vorbă bună. – Adrian NIȚĂ