
În nopțile de 25/26 și 26/27 iulie, polițiștii nemțeni, sprijiniți de mai multe structuri de ordine și control, au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza Secției de Poliție Rurală Borlești. În urma verificărilor, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 140.000 de lei, au fost reținute permise, legitimate persoane și s-a intervenit prompt într-un incident violent, fiind întocmit dosar penal.
Comunicat Poliția Neamț:
În noaptea de 25 spre 26 iulie a.c., în intervalul orar 20.00 – 04.00 și 26 spre 27 iulie a.c., în intervalul orar 18:00-04:00, la nivelul Secției de Poliție Rurală Borlești s-a acționat cu efective mărite, din cadrul Serviciilor Ordine Publică, Investigații Criminale, Investigarea Criminalității Economice, Criminalistic din cadrul I.P.J. Neamț, Birourilor Rutier și Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, Poliției orașului Roznov, polițiști din cadrul Secțiilor de Poliție Rurală Borlești, Săvinești și Ștefan cel Mare, dar și cu efective din cadrul S.C.C.O. Neamț, I.J.J. Neamț, A.N.P.C. și I.T.M..
Pe timpul desfășurării acțiunii au fost aplicate 41 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 140.000 de lei.
Polițiștii au reținut 2 permise de conducere, fiind legitimate 163 de persoane și verificate 64 de autovehicule.
Pe durata desfășurării evenimentului, față de 9 persoane s-a luat măsura conducerii la sediul Poliției orașului Roznov și a sancționării contravenționale pentru încălcarea prevederilor Legii 61 din 1991.
De asemenea, în noaptea de 26 spre 27 iulie a.c., în jurul orei 02:00, polițiștii prezenți la eveniment au intervenit prompt într-o altercație între 4 persoane, care au fost extrase din mulțime și conduse la sediul poliției fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii flagrante de lovire sau alte violențe.