
Un bărbat în vârstă de 56 de ani a fost reținut de polițiștii din Piatra-Neamț, după ce, seara trecuta, în jurul orei 23:50, a provocat panică pe Aleea Ulmilor, amenințând cu un cuțit mai multe persoane.
Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Neamț, incidentul a fost semnalat printr-un apel la numărul unic de urgență 112. La fața locului s-au deplasat polițiștii de ordine publică din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, care l-au surprins pe suspect în flagrant delict.
Anchetatorii au stabilit că patru persoane — cu vârste de 18, 21, 35 și 52 de ani — au fost amenințate în mod direct de bărbatul înarmat. Faptele pentru care acesta este cercetat sunt tulburarea ordinii și liniștii publice, precum și amenințare.
În urma intervenției polițiștilor, suspectul a fost condus la audieri, iar ulterior a fost reținut pentru 24 de ore.
Poliția municipiului Piatra-Neamț continuă investigațiile pentru stabilirea întregii situații de fapt.
Imagine cu caracter ilustrativ