
În această după-amiază în jurul orei 16:25, a avut loc un accident, pe drumul național DN 15, în comuna Pângărați, județul Neamț. În eveniment au fost implicate patru autoturisme în care se aflau nouă persoane – șapte adulți și doi copii.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, la fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Piatra-Neamț, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Neamț.
Până la sosirea echipajelor de intervenție, toate persoanele aflate în autoturisme s-au autoevacuat. Din fericire, niciuna dintre acestea nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru curățarea carosabilului de resturile rezultate în urma coliziunii.
Cauza exactă a producerii accidentului urmează să fie stabilită de polițiști.