
În această după-amiază, în jurul orei 13:30, s-a produs un accident rutier pe DN 15, în localitatea Alexandru cel Bun, județul Neamț.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț, a reieșit că un bărbat de 63 de ani, din Piatra-Neamț, aflat la volanul unei autoutilitare, ar fi efectuat o manevră de plecare de pe loc. În acel moment, ar fi intrat în coliziune cu un motociclu condus de un bărbat de 34 de ani, tot din Piatra-Neamț, care circula din direcția Piatra-Neamț spre Bicaz.
În urma impactului, motociclistul a fost rănit și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Atât conducătorul autoutilitarei, cât și motociclistul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal.