
Ieri, în jurul orei 10:00, a avut loc un accident rutier pe DN15, în localitatea Bradu, județul Neamț. Polițiștii din cadrul Poliției orașului Bicaz au fost sesizați imediat cu privire la producerea evenimentului și s-au deplasat la fața locului pentru verificări.
Din primele cercetări a reieșit că o femeie în vârstă de 32 de ani, din Bicaz, aflată la volanul unui autoturism, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui alt autoturism, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, autoturismul lovit a fost proiectat într-un al treilea vehicul, care era parcat regulamentar.
Accidentul s-a soldat cu rănirea unei pasagere în vârstă de 70 de ani, aflată în cel de-al doilea autoturism implicat. Aceasta a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au indicat că nu consumaseră alcool.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.