
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au depistat miercuri doi bărbați care conduceau sub influența alcoolului, în cadrul unor controale de rutină desfășurate în localitățile Piatra-Neamț și Ruseni.
Primul caz a fost înregistrat în dimineața zilei de 11 iunie, în jurul orei 07:00, pe strada Izvoare din Piatra-Neamț. Un bărbat de 40 de ani, din localitate, a fost oprit în trafic și testat cu aparatul etilotest. Rezultatul a indicat o alcoolemie de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma constatării, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Cel de-al doilea incident a avut loc în aceeași zi, în jurul orei 18:30, pe strada Satul Nou din localitatea Ruseni. De această dată, polițiștii au tras pe dreapta un moped condus de un bărbat de 51 de ani, tot din Ruseni. Testarea cu aparatul etilotest a relevat o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea situației de fapt.
Imagine cu caracter ilustrativ