
Un tânăr de 26 de ani, originar din județul Bacău, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind suspectat de comiterea infracțiunii de delapidare în formă continuată. Măsura a fost dispusă de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Neamț, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul, angajat al unei societăți comerciale cu sediul în municipiul Roman, ar fi sustras mai multe bunuri din gestiune, printre care un laptop și un telefon mobil, pe care ulterior le-ar fi amanetat.
Totodată, acesta este acuzat că ar fi alimentat cu motorină, folosind cardul de carburant al firmei, autovehicule ce nu aparțineau angajatorului, valoarea combustibilului fiind estimată la 2.760 de lei. În plus, tânărul ar fi utilizat în mod nejustificat cartela de telefonie mobilă a companiei, generând costuri suplimentare de aproximativ 258 de euro.
Prejudiciul total cauzat societății comerciale se ridică la suma de 60.000 de lei.
Imagine cu caracter ilustrativ