
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), filiala Neamț organizează, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „G.T. Kirileanu“ Neamț, prima ediție a proiectului educațional Clubul Micului Jurnalist, în lunile iulie și august, în zilele de marți și miercuri, între orele 10:30 – 12:00, în Sala Info-Club 2.
Cursurile se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani.
Înscrierea este gratuită, se face la Săli de lectură și informare bibliografică „Aurel Dumitrașcu“, telefon 0233-211524, interior 107, iar participanții vor primi Legitimație „Micul Jurnalist“.
Cursanții vor fi inițiați în domeniul jurnalismului și vor învăța noțiuni despre teoria și practica presei scrise și a audio-vizualului. „Copiii vor dezvolta și vor consolida creativitatea, lucrul în echipă, tehnicile de redactare și argumentare, respectarea normelor limbii literare, exerciții de dicție și comunicare orală, stimularea spiritului investigației și a spiritului de observație, dezvoltarea simțului estetic. În urma frecventării acestui curs, fiecare participant va știi ce presupune jurnalismul, va face diferența dintre o știre adevărată și una falsă, va deprinde modul în care se construiește o știre înainte de a fi transmisă, dar și care sunt metodele de a verifica o informație în cadrul unei investigații jurnalistice“, precizează Gianina Buftea, coordonatoarea UZPR, filiala Neamț și inițiatoarea proiectului.
Cursurile vor fi susținute de Ioan Amironoaie, Valentin Bălănescu, Gianina Buftea, Geanina Buruiană, Iulian Cazacu, Traian Socea, Ciprian Solomon, Camelia Varvara, Magda Vasilache.
Cele mai bune articole vor fi publicate în ziarele partenere.
La final, în cadrul festivității de premiere, absolvenții vor primi certificat de atestare, iar cei mai talentați participanți vor fi recompensați cu Premiul „Viorel Tudose“.
„Copiii vor explora elementele de bază ale jurnalismului, inclusiv etica jurnalistului, sursele de știri și principiile redactării corecte. Vor învăța să realizeze știri, interviuri, chiar și anchete, să obțină informații relevante și interesante de la surse oficiale. Cu această ocazie, vor descoperi arta de a descoperi și scrie știri captivante. Evident, vor explora noile tehnologii și modalități de prezentare a știrilor, de la presă scrisă la jurnalismul audio-video.
Jurnalismul poate schimba lumea prin dezvăluirea adevărurilor, uneori ascunse, și prin aducerea în atenția publică a problemelor actuale importante. Se urmărește aprofundarea și extinderea cunoștințelor dobândite în școală, dar și îndrumarea copiilor către o carieră de jurnalist.
Jurnalismul deschide uși către cariere diverse, de la reporteri la editori, producători de știri sau emisiuni la redactori de reviste“, argumentează Gianina Buftea.