
În această dimineață, un accident rutier s-a produs în orașul Târgu Neamț, pe strada Mihail Sadoveanu, în jurul orei 07:42. Două autoturisme în care se aflau mai multe persoane au fost implicate în coliziune.
La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de pompieri Târgu Neamț, Serviciul de Ambulanță Județean, Inspectoratul de Poliție Județean și SMURD.
Un bărbat în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unuia dintre vehicule, a fost extras din mașină de pompieri cu ajutorul tărgii-lopată. Acesta a fost preluat de un echipaj medical și transportat la Centrul de Primiri Urgențe Târgu Neamț.
Tot în urma accidentului, o femeie de 43 de ani, pasageră în același autoturism, a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea echipajului SMURD, fiind ulterior transportată și ea la CPU Târgu Neamț.
Celelalte două persoane implicate în incident nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu și pentru curățarea carosabilului de resturile provenite din accident.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cauzele producerii evenimentului rutier.