
Un grav accident rutier a avut loc în această seară, în jurul orei 21:19, pe raza comunei Gâdinți, județul Neamț.
Două autoturisme au fost implicate în coliziune, dintre care unul era parcat, iar în celălalt se aflau patru persoane.
Potrivit informațiilor primite, în urma impactului violent, mașina în mișcare a lovit și un stâlp, iar două persoane au rămas încarcerate.
La fața locului au intervenit echipaje de la Detașamentul de Pompieri Roman, Serviciul de Ambulanță Județean și polițiști din cadrul IPJ Neamț.
Conducătorul autoturismului, un bărbat în vârstă de 30 de ani, a fost extras de pompieri în stare de conștiență, dar prezenta multiple traumatisme. A fost preluat de un echipaj SMURD și transportat de urgență la Centrul de Primiri Urgențe din Roman.
Un pasager, în vârstă de 18 ani, a fost găsit în afara autoturismului, conștient. A fost preluat de un echipaj SAJ și transportat la aceeași unitate medicală.
Un tânăr de 19 ani, pasager în autoturism, a fost scos din interiorul autoturismului în stare de inconștiență. Acesta a fost preluat de echipajul de la SAJ care a început imediat manevrele de resuscitare. Din păcate, tânărul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiindcă declarat decesul acestuia.
A patra persoană din mașină a reușit să se autoevacueze înainte de sosirea echipelor de intervenție și nu a necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii au acționat și pentru prevenirea izbucnirii unui incendiu, asigurând zona din punct de vedere al siguranței.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului.
